Recenzie: Life Itself (2018)

Îi citești titlul, cauți și vezi trailerul, ajungi în sala de cinema și tot nu te aștepți să decurgă așa: o cursă rapidă printr-un amestec de povești tragice. Fiecare poveste se încheagă în jurul morții și a acelei iubiri pe care nu oricine are șansa sa o trăiască. Filmul parcurge teme variate precum iubirea, obsesia, familia , importanța sănătății mentale și amploarea întregului proces de suferință și acceptare a pierderii unei persoane dragi, toate acestea ducând către o singură concluzie clară, în viziunea lui Dan Fogelman: viața este definiția perfectă a imprevizibilului.

Acțiunea este împărțită în capitole, fiecare fiind asociat câte unui personaj principal. Totuși, în toate cele patru capitole este greu să ne dăm seama care este cu adevărat protagonistul poveștii . Această segmentare bruscă și tăioasă contribuie la accentuarea ideii că împrejurări , acțiuni și persoane care la prima vedere nu au nici cea mai mică legătură între ele, privite dintr-un unghi mai larg sunt de fapt strâns legate între ele.

Primul capitol se concentrează asupra lui Abby (Olivia Wilde) și Will (Oscar Isaac). Povestea lor se conturează prin momente, prin frânturi de amintiri evidențiate prin prezentarea lor repetitivă. Se dovedește a fi cea mai sinceră, cea mai chimică și cea mai dureroasă iubire din întregul film.

Al doilea capitol îi este dedicat lui Dylan (Olivia Cooke), fiica celor doi. De această dată soarta crudă se răsfrânge asupra unui copil. Neputința ei în fața destinului reușește să înmoaie și cele mai rigide perspective.

Acțiunea celui de-al treilea capitol este îmbrățișată de căldura și efervescența unei moșii spanionele. Simplitatea și devotamentul în muncă îi aduc lui Javier, un anagajat al lui Saccione (Antonio Banderas), o promovare și o locuință la moșie. Aceasta devine instantaneu căminul familiei lui: Bella și Rodrigo. Este partea în care iubirea este neîngrădită, gelozia sfâșie, iar sentimentul de trădare aduce după sine destrămarea unei familii.

I love you… but I may not be equipped to be loved this much.

Al patrulea capitol îl are că protagonist pe Rodrigo, un adolescent spaniol acceptat la facultate în New York. Acomodarea cu o nouă cultură, o nouă limbă, un nou continent, părăsirea familiei într -un moment incredibil de greu și incompatibilitatea cu prima sa iubita sunt câteva aspecte care contribuie activ la maturizarea mentală și emoțională a lui Rodrigo. Întreaga sa poveste este guvernată de gustul dulce-amărui al coincidenței.

Există și un al cincilea capitol în care naratorul pare că închide cartea din care ne-a citit până atunci și încearcă să fixeze câteva repere ale poveștii în realitate. Filmul se termină într-un ton evaziv, lăsând în urmă multe semne de întrebare și o dorința ciudată de a cunoaște mai mult.

“Asta-i viața”- un mesaj atât de simplu pe care am fi vrut să il simțim în fiecare secundă din film, dar cumva rămâne după 120 de minute o frumoasă enigmă. Totuși, este un film bine jucat care reușește să transmită durerea și care ar putea tranforma o seara banală intr-o experintă agreabilă.


Vizionare trailer:


Life Itself este de astăzi în cinematografe, via InterComFilm.

Scrie un comentariu