Recenzie: Red Sparrow (2018)

Recunosc că filmul ăsta are un trailer foarte bun și că m-a dus instant cu gândul la Atomic Blonde, care mi-a plăcut tare mult. Și m-am ofticat că n-am aflat la timp că e, de fapt, adaptarea cărții omonime, prima din seria Dominika Egorova, a autorului Jason Matthews.

Fie vorba între noi, dacă Charlize Theron e un nume, Jennifer Lawrence e o forță. Cu accentul unei rusoaice care luptă din greu ca să se susțină atât pe ea, cât mai ales pe mama ei, balerină pe deasupra, cu mult sex appeal, seducătoare și periculoasă, Dominika Egorova poate ușor deveni „eroina” preferată a fanilor filmelor de gen.

Red Sparrow nu e filmul perfect, dar e cu siguranță ce trebuie pentru un film de spionaj, învăluit în mister și condimentat cu multe scene de tortură și violență în cea mai pură stare. Ăsta fiind și aspectul care place cel mai mult, pe lângă actorii care-i țin piept puternic lui Jennifer Lawrence, de la băiatul rău (în pielea lui Matthias Schoenaerts) și până la cel îndrăgostit (Joel Edgerton, care mi-a plăcut în mod deosebit).

Dominika trebuie să facă ceva pentru a-și continua viața, fiind nevoită să se reinventeze, atunci când un accident cumplit o scoate din lumea baletului. Astfel ajunge să fie antrenată fizic și psihic, punându-i-se la încercare limitele și devenind un spion important, dar pentru cine? De partea cui este? Rusia sau America? Misterul te ține lipit de scaunul cinematografului până la final, când răsturnarea de situație surprinde și bucură.

I saw something I was not supposed to. They gave me a choice, “Die or become a Sparrow.”


Vizionare trailer:

Red Sparrow intră din 2 martie în cinematografe, via OdeonFilm.

One thought on “Recenzie: Red Sparrow (2018)

Scrie un comentariu