Recenzie: The Shape of Water (2017)

Well, that was weirdly good. Nu cred că o să se mai ivească prea curând o ocazie ca asta. Ocazia de a vedea o poveste de dragoste atât de… atipică, ciudată, chiar greu de digerat uneori.

Dar cred că fix toate detaliile astea fac din The Shape of Water un film bun, frumos, liric.

Nu sunt părți pe care le pot pune pe o listă sub „astea nu mi-au plăcut”, dar poate sunt anumite părți ce puteau fi moderate. Nu prea multe, ci doar alea de dragoste dintre ea și… el. 🙂

Dar sunt foarte multe părți care merită menționate. Cum ar fi muzica și imaginea (puternic luptător pentru ambele categorii la Oscar, deși mai sunt și altele — vreo 13 în total). Cum ar fi originalitatea, pe care au contestat-o destui, dar rămâne viabilă pentru mine. Cum ar fi atmosfera dintr-un orășel din anii 1900 în care tot timpul plouă. 💙

Cum ar fi actorii. Începând cu Sally Hawkins (wow, wow, wow), Octavia Spencer, Michael Shannon (mai dur decât în 99 Homes de acum 4 ani, dar la fel de bun), Richard JenkinsMichael Stuhlbarg. Am senzația că e doar o înșiruire de nume, dar sunt niște nume pe care o să le urmăresc altfel de acum înainte.

Subiectul îi aparține lui Guillermo del Toro, scris pe larg alături de Vanessa Taylor, iar acesta sună cam așa: o poveste fantastică, petrecută în timpul Războiului Rece din America. În laboratorul guvernamental ascuns de securitate în care lucrează, singuratica Elisa (Sally Hawkins) este prinsă într-o viață izolată. Viața ei se schimbă pentru totdeauna când ea și Zelda (Octavia Spencer) descoperă un experiment secret.

Nu v-am lămurit prea tare, dar mai concret: suntem martorii unei povești de iubire transpusă printr-o metaforă cum numai del Toro poate gândi – atipică, cu un monstru în rolul principal și care nu ține cont de nicio barieră. Ceea ce a funcționat mai mereu pentru domnul regizor, dar care pe mine m-a făcut uneori să-mi doresc să-și mai înfrâneze din curaj. Dar ăsta-i pur subiectivism. Nu un lucru negativ, ci doar o preferință personală.

When he looks at me, the way he looks at me… He does not know what I lack. Or how I am incomplete. He sees me, for what I am, as I am. He’s happy to see me. Every time. Every day.

N-o să câștige el toate alea 13 statuete, dar jumate tot prinde. Surprinzător, mi-a plăcut teribil de tare.

P.S. Cartea omonimă scrisă de regizorul filmului, alături de Daniel Kraus, apare în martie la editura Polirom.


Vizionare trailer:

The Shape of Water intră din 23 februarie în cinematografe, via OdeonFilm.

 

Scrie un comentariu