‘You’, diferențe carte – adaptare

(EN below) Uh, de unde să încep. A trecut atât de mult timp de când am citit o carte care să mă prindă atât de tare pe cât m-a prins cartea asta. Și apoi, serialul!!! L-am terminat într-un timp record. Așadar, haideți să vă spun mai multe despre You.

You – Caroline Kepnes

Cartea You a fost scrisă de Caroline Kepnes și publicată în septembrie 2014. A fost urmată în 2016 de un al 2-lea volum intitulat Hidden Bodies. Cartea conține puțin peste 50 de capitole, în jur de 400 de pagini, care se parcurg ușor, rapid, pentru că odată inițiată lectura, nu te mai poți opri. Un debut cel puțin reușit.

I fold my hands under my head and tell the books all about you. They listen, Beck. I know it sounds crazy, but they do.

În februarie 2015 s-a aflat că această carte va fi adaptată în format de serial, cu Greg Berlanti (Riverdale) și Sera Gamble (Supernatural) la cârmă, însă abia 2 ani mai târziu serialul a primit o casă – televiziunea Lifetime. Înainte de premiera din septembrie anul trecut, televiziunea Lifetime a anunțat că serialul a fost deja reînnoit cu sezonul al 2-lea (care va fi bazat pe al 2-lea volum de care vă spuneam mai sus). În decembrie, serialul s-a mutat la Netflix, moment în care a prins și mai multă faimă.

 

You – Lifetime/Netflix

Serialul You are 10 episoade pe care, pur și simplu, le-am devorat. Te ține în priză exact așa cum face romanul, iar diferențele pe care le regăsim în scenariu nu deranjează și nu schimbă cu nimic dinamica poveștii, toate schimbările făcând sens pentru cei care nu au citit/nu vor citi cartea înainte, astfel păstrându-se mai mult suspansul și lăsând la final o surpriză atât pentru fanii cărți, cât și pentru toți ceilalți.

My middle school health teacher told us that you can hold eye contact for 10 seconds before scaring or seducing someone.

Rolurile principale sunt interpretate de Penn Badgley (care este o alegere excelentă pentru rolul lui Joe, personajul meu preferat – încă de când am citit romanul l-am preferat pe el, deși este personajul negativ), Elizabeth Lail (pe care o știam deja din Once Upon A Time, unde a interpretat rolul Prințesei Anna – aici Beck), Lou Taylor Pucci (Benji) și Shay Mitchell (într-un rol detestabil, dar jucat bine – Peach).

You – povestea

Atunci când o tânără frumoasă scriitoare intră în librăria din New York în care lucreaza Joe Goldberg (Penn Badgley), el face ceea ce (n-)ar face oricine în situația lui: îi caută numele pe Google – Guinevere Beck (Elizabeth Lail). Aceasta are un profil public de Facebook și postează neîncetat pe Twitter, dezvăluindu-i lui Joe tot ce ar avea nevoie să știe.

Atât cartea, cât și serialul, spun o poveste modernă și periculoasă. Un thriller psihologic ce dă puțin în horror și te face să te gândești de 2 ori înainte să publici următoarea postare pe rețelele de socializare. Iar pe lângă asta, primești 2 produse foarte bune, care te vor ține cu sufletul la gură (deși am citit cartea înainte să văd serialul, tot m-a surprins și captivat – să îi auzi vocea lui Joe este chiar mai mișto decât atunci când citești cartea).

There is no better boost in the presence than an invitation to the future.

Diferențe majore dintre carte și adaptare SPOILER ALERT

  • în serial avem 2 personaje noi: Paco (vecinul lui Joe interpretat de Luca Padovan) și Annika (prietena lui Beck, interpretată de Kathryn Gallagher), iar Channa nu mai există;
  • Joe postează pe contul de Twitter al lui Benji constant, însă niciodată nu pune poze, așa cum face în serial;
  • Maddie (Manini Gupta), prietena lui Candance (Ambyr Childers), există doar în serial;
  • Benji și prietenii lui nu au omorât pe nimeni în carte, dar în serial este prezentat acest accident ca una dintre cauzele abuzului de alcool și droguri al lui Benji;
  • în carte, Pitch Perfect este filmul preferat al lui Beck, fiind adus în discuție în repetate rânduri – în serial, însă, filmul ei preferat este Pretty in Pink și nu este cauză de discuție mai mult de câteva secunde;
  • tot în carte, Ethan e dat afară atunci când îi dezvăluie lui Beck adresa lui Joe, fără să aibă acordul acestuia – schimbarea asta face cel mai mult sens în serial;
  • Joe nu propune tura de cumpărături la magazinul de mobilă, propunerea venind din partea lui Beck în carte;
  • în carte, cadavrul lui Benji nu ajunge să fie „plimbat” prin tot orașul pentru că Joe nu reușește să scape de el la timp, însă este un aspect foarte amuzanto-terifiant în serial.

Ar mai fi câteva lucruri mărunte, mai ales spre final, în principal legate de ordinea în care se întâmplă anumite chestii, dar după cum spuneam — nimic major, nimic care să strice dinamica poveștii, unele schimbări chiar au îmbunătățit produsul final.


Trailer serial:

Cartea este de găsit la editura Herg Benet. Serialul este disponibil pe Netflix.


EN: Ah, where to begin. It’s been so long since I’ve read such an addictive book. And then, there’s the show!!! I binge-watched it and enjoyed it so, so much. So that being said, let me tell you more about You.

You – Caroline Kepnes

You was written by Caroline Kepnes and published in September 2014. It was followed in 2016 by the sequel Hidden Bodies. The book has a little over 50 chapters, around 400 pages. An easy and fast read, because once you start, you cannot stop. A successful debut to say the least.

I fold my hands under my head and tell the books all about you. They listen, Beck. I know it sounds crazy, but they do.

In February 2015 it was announced that the book will be adapted into a tv series, with Greg Berlanti (Riverdale) and Sera Gamble (Supernatural) as scripwriters, but it wasn’t until 2 years later that the series was bought by Lifetime. Ahead of the series premiere, Lifetime announced that the show has been renewed for a second season (which will be based on the 2nd novel that I was telling you about earlier). In December last year, the tv series moved to Netflix, which made it even more successful.

You – Lifetime/Netflix

The first season of You has 10 episodes that I binge-watched and loved. The show is as addictive as the book is, if not more, and the differences from the script are not a problem and they don’t change the dynamic of the story. The changes make sense for those of you who didn’t or will not read the book before watching the show. And in the end there’s a surprise for all of us.

My middle school health teacher told us that you can hold eye contact for 10 seconds before scaring or seducing someone.

The main roles are played by Penn Badgley (an excellent choice for the role of Joe, my favourite character – even since I’ve read the book he became my favourite, although he is the villain), Elizabeth Lail (who I’ve already seen before in Once Upon A Time, where she played Princess Anna – here she is Beck), Lou Taylor Pucci and Shay Mitchell (with an easy-to-hate role, but good acting – as Peach).

You – the story

When a beautiful young writer walks into Joe Goldberg’s (Penn Badgley) bookshop, he does (not) what everybody in his position would do: Googles her name – Guinevere Beck (Elizabeth Lail). She has a public Facebook profile and she constantly posts on Twitter, giving Joe the easiest way to find out everything about her.

Both the book and the series tell a modern and dangerous story. This is a psychological thriller and can even pass as „horror-y” because it will make you think twice before publishing your next social media post. And aside from this, both the book and the series are two very good products who will keep you wanting more (although I’ve read the book before watching the show, I was still hooked – hearing Joe’s voice is even more fun than reading the book).

There is no better boost in the presence than an invitation to the future. 

Book vs. adaptation SPOILER ALERT

  • the show has 2 new characters: Paco (Joe’s neighbour, played by Luca Padovan) and Annika (Beck’s friend, played by Kathryn Gallagher), and Channa doesn’t exist;
  • Joe does post on Benji’s account, but never pictures as he does in the show;
  • Maddie (Manini Gupta), Candance’s (Ambyr Childers) friend, exists just in the series;
  • Benji and his friends don’t kill anybody as an accident caused by alchool and drug abuse, but this happens in the show;
  • in the book, Pitch Perfect is Beck’s favourite movie and it’s talked about a lot, but in the show her favourite movie is Pretty in Pink and they talk about it for just a few seconds;
  • also in the book, Ethan is fired from the bookshop when he gives Beck Joe’s address – this change made the most sense in the show;
  • Joe doesn’t ask Beck to go shopping for furniture, in the book Beck being the one asking Joe about this;
  • in the book, Benji’s body doesn’t get „a ride” through the city because Joe doesn’t have time to get rid of it, but I must say, the scene was funny and creepy at the same time.

There are some other bits and pieces changed, mostly towards the end of the show, but nothing major, nothing that affects the dynamic of the story. Some changes made the show even better.


Trailer: 

You is now streaming on Netflix.

Scrie un comentariu